Indicaţii pentru bolnavii cu constipaţie

Indicaţii pentru bolnavii cu constipaţie

O persoană suferă de constipaţie dacă are scaune de consistenţă crescută la intervale de peste trei zile sau dacă are mai puţin de trei scaune/săptămână.

Tratamentul constipaţiei cu purgative sau ceaiuri laxative (ceai de cruşin) nu este de dorit deoarece folosirea acestora pe termen lung agravează constipaţia prin „lenevirea” colonului. Sunt permise, în schimb, supozitoarele cu glicerină, câte un supozitor/zi pentru declanşarea reflexului de scaun (defecaţie).

Rezultatele cele mai bune apar prin respectarea pe termen lung a următoarelor măsuri igieno-dietetice:

  • Crearea reflexului de scaun (defecaţie) la oră fixă (fie dimineaţa după micul dejun, fie seara după cină), evitând graba şi în condiţii de maximă concentrare, eventual recurgând la folosirea pe termen scurt a supozitoarelor cu glicerină. De multe ori apariţia scaunelor este favorizată de consumul de lichide reci, miere sau dulceaţă, dimineaţa pe nemâncate.
  • Activitate fizică (mişcare) zilnică, inclusiv gimnastică pentru muşchii abdomenului.
  • Evitarea unor medicamente care predispun la constipaţie.
  • Evitarea orezului şi alimentelor bogate în calciu (brânzeturile) ori tanin (afine, coacăze, vinurile roşii).
  • Consumul unei cantităţi suficiente de lichide (cel puţin 1,5 l/zi): apă, sucuri, ceaiuri, supe.
  • Consumul de fructe (mere, pere, piersici, struguri, prune proaspete sau mai ales uscate, curmale, smochine, alune, nuci), minim 2-300 g/zi (de exemplu 2 mere zilnic).
  • Consumul de legume precum salata verde, sfecla roşie, varza, fasolea, mazărea, morcovii, ridichile, etc. (după caz: crude, sub formă de salată de crudităţi sau fierte), de exemplu 2 morcovi/zi.
  • Consumul de tărâţe de grâu înmuiate (îmbibate) în prealabil în apă, ceai, sucuri de fructe, lapte, iaurt, etc. Acestea se mai pot folosi şi amestecate cu miere sau încorporate în diverse produse de panificaţie: pâine, covrigei, pogăcele, etc.
  • Modern, se folosesc diferite preparate de cereale, la micul dejun, înglobate în iaurt sau lapte, sau chiar iaurturi cu fructe şi cereale, gata preparate, din comerţ.
  • Tratamentul se va începe cu 1-2 linguri/zi consumate la masa de seară, iar dacă scaunul nu se ameliorează (1 scaun la 1-2 zile) după 7-14 zile se trece la 3 linguri/zi şi după alte 1-2 săptămâni la 4 linguri/zi. Deoarece unele persoane nu suportă tărâţele de grâu (uneori pot provoca disconfort abdominal, balonare, etc.) acestea pot fi înlocuite cu seminţe de in (acelaşi mod de administrare) sau alte produse bogate în fibre vegetale. De regulă, eficacitatea acestor produse descreşte în următoarea ordine: seminţe de in, tărâţe de grâu, făină de grâu integrală, grâu fiert, ovăz, fulgi de porumb, soia. Toate aceste alimente vor fi folosite până la reglementarea de durată a scaunului sau pe termen nelimitat.
  • Se mai recomandă şi dulciurile concentrate (miere, gem, dulceaţă, lactoză), laptele bătut, chefirul, sucul de mere, zeama de varză.
  • Se va respecta un orar regulat al meselor.
  • Atenţie, nu toate aceste masuri sunt valabile in toate situaţiile. De exemplu, în sarcina şi la copii sunt interzise uleiurile (ricin, parafina)
  • De asemenea, nu uitaţi ca o simpla constipaţie poate masca o boală mult mai gravă, în special la vârstnici (de exemplu, un cancer al colonului!)

Close Bitnami banner
Bitnami